Bld. Theodor Pallady nr. 51, et.2, Sector 3, Bucuresti, Romania

Martie 2024

1.  Microintreprinderi 2024

De la 1 ianuarie 2024 prevederile referitoare la aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor au fost modificate semnificativ, astfel că persoanele juridice române trebuie să acorde o atenție sporită asupra îndeplinirii condițiilor atât la început anului, dar și în cursul

anului.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este opțional de la 1 ianuarie 2023 și persoanele juridice care nu îndeplinesc cumulativ condițiile au obligația de a trece obligatoriu la impozitul pe profit de la începutul anului sau în cursul anului (pentru anumite condiții care nu se mai îndeplinesc). Cele mai importante modiflcări aplicabile de la 1 ianuarie 2024 sunt:

Opțiunea pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de la 1 ianuarie 2024

O persoană juridică română poate opta să aplice impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de la 1 ianuarie 2024 în condițiile în care îndeplinește cumulativ următoarele condiții, la data de 31 decembrie 2023:

Atenție! Începând cu 1 ianuarie 2023, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este opțional și nu obligatoriu, așa cum a fost până la 31.12.2022.

În cazul în care se dorește aplicarea prin opțiune a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor de la 1 ianuarie 2024, atunci veniturile totale (baza impozabilă) realizate la 31 decembrie 2023 nu trebuie să depășească 500.000 de euro (2.487.300 lei). Trebuie precizat că pentru verificarea încadrării în plafonul de 500.000 euro se vor lua în calcul atât veniturile realizate de persoana juridică română în cauză, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta. În cazul în care în cursul anului 2024 se va depăși plafonul, atunci începând cu trimestrul în care se va depăși plafonul se va aplica impozit pe profit. Dacă o persoană juridică română a aplicat impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în anul 2023 și depășește în cursul anului 2024 plafonul de 500.000 euro, atunci persoana juridică română nu va mai putea opta ulterior pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Persoanele juridice române pot opta să aplice impozitul micro începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condițiile de microîntreprindere prevăzute la art. 47 alin. (1) și dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023 (excepție pentru cele din domeniul Horeca care nu trebuie să fi aplica impozitul micro de la 1 ianuarie 2024).

Persoanele juridice române, cu excepția celor care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510, 5520, 5530, 5590, 5610, 5621, 5629, 5630, pot opta să aplice impozitul pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc cumulativ condițiile de microîntreprindere prevăzute la art. 47 alin. (1) din Codul fiscal (condițiile mai sus enumerate) și dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023. Prin urmare, dacă o persoană juridică română a aplicat impozitul pe veniturile microîntreprinderilor cel puțin pentru un trimestru începând cu 1 ianuarie 2023 și apoi a trecut la impozit pe profit (neîndeplinirea condițiilor sau prin opțiune în anii următori), atunci entitatea nu mai poate opta ulterior pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor chiar dacă îndeplinește cumulativ la 31 decembrie a anului anterior toate condițiile stipulate la art. 47 din Codul fiscal.

Persoanele juridice române (cu excepția celor din domeniul Horeca), pot opta să aplice impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu anul fiscal următor:

Persoanele juridice române care au desfășurat, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, activități corespunzătoare domeniului Horeca (cod CAEN: 5510, 5520, 5530, 5590, 5610, 5621, 5629, 5630), pot opta să aplice impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu anul fiscal următor:

Comunicarea opțiunii de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, se face până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plătește impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, prin depunerea declarației de mențiuni – formular 700 (Secțiunea C).

2. Sponsorizari vs donatie 2024

Dacă faceți sponsorizări acestea se scad din impozitul pe proflt.

Plățile reprezentând sponsorizări se scad din impozitul pe profit, dacă valoarea sponsorizării nu depășește cumulativ 0,75% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat.

In cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele de mai sus, doar dacă beneflciarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri flscale.

www.anaf.ro/RegistrulEntitatilorUnitatilorCult

Calculul se face la flecare termen de plata a impozitului pe proflt, cumulat de la inceputul anului.

Atentie! Sponsorizarea NU trebuie confundata cu donatia. Donația este un act prin care o persoană, numită donator, transmite în mod gratuit și, de regulă, irevocabil, dreptul de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil către o altă persoană, numită donatar, care îl acceptă

Donația este un contract cu titlu gratuit pentru că una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj. De asemenea, donația este și irevocabilă în baza principiului reglementat de art. 985 din Codul Civil. O excepție de la acest principiu este donația încheiată între soți care poate fi revocată, însă numai în timpul căsătoriei.

Potrivit art. 1011 din noul Cod Civil, donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute. Prin urmare, pentru a fi valabil, atât actul de donație a unui bun imobil (casă, apartament, teren etc.), cât și a unui bun mobil (automobil, bani etc.) trebuie încheiat la notarul public, în formă autentică.

Astfel, daca o persoana juridica efectueaza o donatie, cheltuiala aferenta este nedeductibila la calculul impozitului pe profit.

3. Impozitarea dividendelor distribuite

A.  Dividendele distribuite persoanelor flzice rezidente în România

În conformitatea cu prevederile art. 97, alin. (7) din Codul fiscal, veniturile sub formă de dividende, inclusiv câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de participare definite de legislația în materie la organisme de plasament colectiv se impun cu o cotă de 8% din suma acestora, impozitul fiind final. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor (inclusiv dividendele distribuite în baza situațiilor financiare interimare) obținute ca urmare a deținerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor/asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii. Impozitul datorat se virează integral la bugetul de stat.

Plătitorul de venit are obligația de a declara impozitul prin formularul 100 la creanța fiscală nr. 604 – Impozit pe ven. din dividende distribuite persoanelor fizice până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. Până în ultima zi a lunii februarie a anului următor, plătitorul de venit are obligația de a depune formularul 205 în care va declara: dividendele distribuite, dividendele plătite, baza de calcul și impozitul aferent. Plată impozitului se realizează în contul unic 55.03 „Sume încasate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în curs de distribuire” până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul.

B. Dividende distribuite persoanelor flzice nerezidente

Dividendele primite de o persoană fizică nerezidentă de la un rezident din România reprezintă veniturile impozabile obținute din România conform art. 223, alin. (1), lit. a) din Codul fiscal, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate. Impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reține, se declară și se plătește, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României, pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenți. În cazul dividendelor distribuite, potrivit legii, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende se declară și se plătește până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-a aprobat distribuirea dividendelor, după caz. Prin urmare, societățile care au anul fiscal același cu anul calendaristic și au distribuit dividende în cursul anului și acestea nu au fost plătite până la data de 31 decembrie a anului respectiv, atunci vor declara impozitul prin formularul 100 aferent lunii decembrie și termenul limită de declarare și plată este 25 ianuarie a anului următor.

Impozitul datorat se calculează prin cotei de 8% asupra venitului brut din dividende dacă persoana fizică nerezidentă:

C. Dividende distribuite persoanelor juridice române

În conformitate cu prevederile art. 43 din Codul fiscal, o persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină, să declare și să plătească impozitul pe dividende reținut către bugetul de stat. Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 8% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. În cazul în care dividendele distribuite, potrivit legii, nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora (inclusiv dividende interimare), impozitul pe dividende aferent se plătește, după caz, până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat următor anului în care s-a aprobat distribuirea dividendelor.

Atenție! În cazul în care dividendele sunt distribuite către acționari (1171 = 457) și acestea nu sunt plătite, atunci societatea are obligația de a reține impozitul pe venitul din dividende și să-l declare prin formularul 100 aferent ultimei luni a anului fiscal (luna decembrie pentru anul fiscal care corespunde cu anul calendaristic), cu excepția cazului în care se îndeplinesc condițiile legate de deținerea de 10% pe o perioadă de minim 1 an și beneficiarul/plătitorul se încadrează la tipul de societate și impozitul stabilit de Cf.

Nu se aplică reținerea la sursă (scutite de impozit) în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă, la data plății dividendelor, fiecare dintre aceste persoane îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

Persoana juridică beneflciară a dividendelor:

Persoana juridică care plătește dividendele:

Regimul de scutire a dividendelor plătite între persoane juridice române se aplică și persoanelor plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, întrucât acest impozit este considerat, potrivit legislației naționale, un impozit care substituie impozitul pe profit.

Atenție! Prevederile privind reținerea și plata impozitului pe dividende se aplică și dividendelor distribuite/plătite fondurilor de pensii administrate privat și/sau fondurilor de pensii facultative.

4. Tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou, abonamente medicale

Daca acordați salariaților tichete de masa, tichete de vacanță, tichete cadou, abonamente medicale ( sala sport) în locul primelor sau bonusurilor, aceste beneficii sunt scutite de plata contribuțiilor sociale.

Se pot acorda:

5. Cum este mai bine sa se finanteze o companie care plateste impozit pe profit? Prin emitere de actiuni noi sau prin imprumuturi bancare?

Decizia de finantare este luata in functie de costul imprumutului bancar si de randamentul actiunilorcompaniei. Daca randamentul calculat in functie de dividendele acordate este mai mare decat costul de finantare, atunci compania va dori sa se imprumute de la banci.

Daca de exemplu o companie plateste la imprumutul bancar o dobanda de 4%, costul total este de fapt 3,36%, deoarece cheltuiala cu dobanda este deductibila, deci compania va plati un impozit pe profit mai mic.

Daca randamentul actiunilor sale, calculat ca raport intre valoare dividend/pret actiune, este mai mare decat 3,36%, atunci compania va prefera sa se imprumute de la banci.

Descarcă Newsletter PDF

Lasă un răspuns

Acordă o notă:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Confirm că nu sunt robot!

Articole asemănătoare


Aprilie 2024

Newsletter : 01/04/2024 : 0 Comentarii

1.  Amenzi incasari/ plati numerar OUG 115/2023 Operațiunile de încasări și plăți în numerar efectuate între persoanele juridice, PFA, II, […]


Februarie 2024

Newsletter : 29/02/2024 : 0 Comentarii

1.    Termenul de transmitere si amenzile pentru e-factura de la 1 ianuarie 2024 Perioada     De la 1 ianuarie – 31 […]


Ianuarie 2024

Newsletter : 31/01/2024 : 0 Comentarii

1. Dividende in 2024 Ce sunt dividendele? Pe scurt, dividendele reprezintă o parte din profitul firmei, parte ce este distribuită […]


Decembrie 2023

Newsletter : 01/12/2023 : 0 Comentarii

1. Cadouri oferite de Crăciun Acordarea de cadouri salariaților cu alte ocazii în afară de cele menționate la art. 76 […]


WhatsApp